Sari la conținut
Library
of Alexandria
Autentifică-teAutentifică-teÎncearcă gratuit timp de 3 luniÎncepe gratuit

Călărețul Paul Revere

by Henry Wadsworth Longfellow · 1860 · Lectură de 4 min · 130 rânduri

Pe scurt

„Călărețul Paul Revere” de Henry Wadsworth Longfellow este un poem narativ despre o călătorie călare, în toiul nopții, pentru a avertiza comunitățile că se apropie trupele britanice. Poemul începe cu Revere pregătind un semnal cu felinare în turnul unei biserici, apoi vâslind pe lângă o corabie de război britanică, amenințătoare. Prietenul lui aude soldații îndreptându-se spre bărcile lor și urcă deasupra unui cimitir tăcut, în timp ce Revere așteaptă de cealaltă parte a apei. Se urcă în șa când se ivește prima lumină, așteaptă al doilea felinar, apoi gonește prin ținut. Tropotele copitelor, scânteile, ceața de pe râu și ceasurile satelor îi marchează drumul prin Medford, Lexington și Concord. Noaptea liniștită poartă semne ale violenței ce va urma, inclusiv moartea unui om adormit. După ce descrie pe scurt împotrivirea fermierilor, poemul transformă avertismentul lui Revere într-un îndemn durabil la curaj în vremuri de primejdie.

Ascultați, copii, și veți auziDespre călăria lui Paul Revere în miez de noapte,În optsprezece aprilie, în anul șaptezeci și cinci;Abia dacă mai trăiește acum vreun omCare să-și amintească acea zi și acel an vestit.
El îi spuse prietenului său: „Dacă britanicii pornesc la marșPe uscat sau pe mare, din oraș, în noaptea asta,Atârnă sus un felinar, în arcada clopotnițeiTurnului Bisericii de Nord, drept semnal de lumină,—Unul, dacă vin pe uscat, două, dacă vin pe mare;Iar eu voi fi pe țărmul celălalt,Gata să pornesc călare și să dau alarmaPrin fiecare sat și fiecare fermă din Middlesex,Ca oamenii de la țară să se ridice și să se înarmeze.”
Apoi spuse: „Noapte bună!” și, cu vâsla înfășurată,Vâsli în tăcere spre țărmul Charlestown,Tocmai când luna se ridica deasupra golfului,Unde se legăna larg, la ancorajul ei,Somersetul, vas de război britanic;O corabie-fantomă, cu fiecare catarg și vergăTăind luna ca zăbrelele unei închisori,Și o carenă neagră, uriașă, mărităDe propria-i reflexie în apele fluxului.
Între timp, prietenul său, prin ulicioare și pe străzi,Rătăcește și veghează, cu urechea încordată,Până când, în liniștea din jur, audeAdunarea oamenilor la poarta cazărmei,Zăngănit de arme și tropot de pași,Și pasul cadențat al grenadierilor,Pornind în marș spre bărcile de pe țărm.
Atunci urcă în turnul bisericii,Pe scările de lemn, cu pas furiș,Până în încăperea clopotniței de sus,Și sperie porumbeii de pe stinghia lorDe pe căpriorii întunecați, care în jurul lui alcătuiauMase și forme mișcătoare de umbră,—Pe scara tremurătoare, înaltă și abruptă,Până la fereastra cea mai de sus din zid,Unde se opri să asculte și să privească în josO clipă, peste acoperișurile orașului,Și peste lumina lunii revărsată pretutindeni.
Dedesubt, în cimitir, zăceau morții,În tabăra lor nocturnă, pe deal,Înveliți într-o tăcere atât de adâncă și nemișcatăÎncât putea auzi, ca pasul unei santinele,Vântul veghetor al nopții, cum treceaFurișându-se din cort în cort,Și părând că șoptește: „Totul e în regulă!”Doar o clipă simte vrajaLocului și ceasului, și spaima tainicăA clopotniței singuratice și a morților;Căci deodată toate gândurile i se îndreaptăSpre ceva nedeslușit, departe,Unde râul se lărgește ca să întâlnească golful,—O dungă neagră, ce se curbează și pluteștePe fluxul în creștere, ca un pod de bărci.
Între timp, nerăbdător să încalece și să pornească,Cu cizmele în picioare și pintenii la călcâie, pășind apăsat,Pe țărmul celălalt umbla Paul Revere.Acum își bătu ușor calul pe coaste,Privea acum peisajul, departe și aproape,Apoi, năvalnic, bătu cu piciorul în pământ,Se întoarse și strânse chinga șeii;Dar mai ales căuta cu privirea încordatăClopotnița Bisericii Vechi din Nord,Care se ridica deasupra mormintelor de pe colină,Singuratică, spectrală, sumbră și tăcută.Și iată! Cum privește, sus, în clopotniță,O licărire, apoi o lumină strălucitoare!Sare în șa, întoarce frâul,Dar zăbovește și privește, până când i se arată limpedeO a doua lampă arzând în clopotniță!
Tropot grăbit de copite pe strada satului,O siluetă în lumina lunii, o masă întunecată în beznă,Iar jos, din pietriș, la trecerea lui, o scânteieSmulsă de copita unui cal ce gonea fără teamă și iute;Atât! Și totuși, prin întuneric și lumină,În noaptea aceea călărea soarta unei națiuni;Iar scânteia smulsă de copita calului, în goana lui,Aprinse țara întreagă cu văpaia ei.
A lăsat satul în urmă și urcă panta abruptă,Iar sub el, liniștită, întinsă și adâncă,Se află Mystic, unde se întâlnește cu mareea oceanului;Și sub arinii ce-i mărginesc malul,Când domol pe nisip, când răsunător pe povârniș,Se aude tropotul calului în goana lui.
Ceasul satului bătea douăsprezeceCând trecu podul și intră în orașul Medford.Auzi cocoșul cântând,Și câinele fermierului lătrând,Și simți umezeala ceții râului,Ce se ridică după apusul soarelui.
Ceasul satului bătea unuCând intră în Lexington în galop.Văzu girueta aurităPlutind în lumina lunii când trecu,Iar ferestrele casei de întrunire, goale și pustii,Îl priveau cu o strălucire spectrală,De parcă ar fi rămas deja încremenite de groazăLa sângele vărsat ce urma să le fie dat să-l vadă.
Ceasul satului bătea două,Când ajunse la podul din orașul Concord.Auzi behăitul turmei,Și ciripitul păsărilor printre copaci,Și simți suflarea brizei dimineții,Ce bătea peste pajiștile brune.Și unul dormea în siguranță în patul lui,Cel care avea să cadă primul la pod,Cel care în ziua aceea avea să zacă mort,Străpuns de glonțul unei muschete britanice.
Știți restul. În cărțile pe care le-ați citit,Cum au tras soldații britanici și au fugit,—Cum le-au răspuns fermierii, glonț cu glonț,De după fiecare gard și zid al gospodăriei,Urmărindu-i pe redcoți pe uliță,Apoi tăind-o peste câmpuri, ca să apară din nouSub copacii de la cotitura drumului,Oprindu-se doar ca să tragă și să încarce.
Așa a călărit prin noapte Paul Revere;Și tot așa a străbătut noaptea strigătul lui de alarmăFiecărui sat și fiecărei gospodării din Middlesex,—Un strigăt de sfidare, nu de teamă,O voce în întuneric, o bătaie în ușă,Și un cuvânt ce va răsuna în veci!Căci, purtat de vântul nopții din Trecut,Prin toată istoria noastră, până la capăt,În ceasul întunericului, al primejdiei și-al nevoii,Poporul se va trezi și va asculta să audăTropotul grăbit al copitelor acelui cal,Și solia de la miezul nopții a lui Paul Revere.

Ce înseamnă, rând cu rând

Rândurile 1–23: Vorbitorul îi invită pe copii să asculte o poveste care are loc pe 18 aprilie 1775. Revere aranjează ca felinarele să indice ruta aleasă de britanici, apoi vâslește spre Charlestown ca să aștepte semnalul. Corabia de război britanică apare ca o fantomă amenințătoare; catargele ei seamănă cu gratiile unei închisori, făcând traversarea liniștită să pară primejdioasă.

Rândurile 24–56: Prietenul lui Revere aude trupele îndreptându-se spre bărci și urcă în turnul bisericii ca să urmărească ce se petrece. Umbrele, porumbeii speriați și cimitirul încetinesc acțiunea și sporesc suspansul. Morții sunt închipuiți ca soldați într-o tabără tăcută. Neliniștea de scurtă durată se risipește când zărește pe apă un șir întunecat de bărci și își îndreaptă toată atenția asupra lor.

Rândurile 57–80: De cealaltă parte a apei, mișcările neliniștite ale lui Revere îi arată nerăbdarea. El urmărește turnul până când al doilea felinar confirmă că britanicii vin pe mare. Ritmul se accelerează când pornește călare. O scânteie de sub copita calului devine simbolul avertismentului care se răspândește și stârnește o împotrivire amplă, legând fapta unui singur călăreț de viitorul națiunii.

Rândurile 81–110: Tropotele copitelor pe malul râului, animalele, ceața și lumina lunii dau călătoriei un cadru viu. Ceasurile satelor marchează trecerea lui Revere prin Medford la miezul nopții, prin Lexington la unu și prin Concord la două. Aceste detalii liniștite contrastează cu semnele vărsării de sânge care se apropie. Omul adormit care va muri lângă pod face ca viitorul conflict să fie personal și tragic.

Rândurile 111–130: Vorbitorul descrie pe scurt fermierii care luptă cu trupele britanice din spatele gardurilor, zidurilor și de pe marginea drumurilor, apoi revine la avertismentul lui Revere. Finalul înfățișează strigătul lui ca pe un gest de sfidare, nu de teamă. Depășind acea noapte anume, vorbitorul își imaginează că ecoul călătoriei lui va continua să trezească curajul ori de câte ori oamenii se vor confrunta cu primejdia.

Gratuit timp de 3 luni

200.000+ de opere clasice. Orice format, gratuit la început.

eBookuri și rezumate de 15 minute, iar orice carte poate fi tipărită la preț de cost, inclusiv cu caractere mari.

Începe gratuitSe reînnoiește anual · Renunți oricând

Trei întrebări la care să te gândești

  1. Cum contribuie cimitirul, umbrele și lumina lunii la atmosfera dinainte ca Revere să pornească la drum?
  2. Ce se schimbă când poemul trece de la detaliile liniștite ale satului la moartea viitoare a omului adormit?
  3. Cum transformă pasajul final avertismentul lui Revere într-un mesaj pentru oamenii care se vor confrunta cu primejdii mai târziu?

Gratuit timp de 3 luni

200.000+ de opere clasice. Orice format, gratuit la început.

eBookuri și rezumate de 15 minute, iar orice carte poate fi tipărită la preț de cost, inclusiv cu caractere mari.

Începe gratuitSe reînnoiește anual · Renunți oricând
Următoarea poezieFoc și gheațăFrost · Lectură de 1 min
Mai multe de Henry Wadsworth Longfellow: Cântecul lui Hiawatha

Citește acum rezumatul de 15 minute și comandă cartea tipărită, inclusiv în ediție cu litere mari, la prețul de cost.

Încearcă 3 luni gratuit
O poezie pe zi, în căsuța ta de e-mail În fiecare dimineață, câte o poezie clasică. Te poți dezabona oricând.