Kubla Khan
by Samuel Taylor Coleridge · 1816 · Lectură de 1 min · 54 rânduri
„Kubla Khan” de Samuel Taylor Coleridge este un poem despre peisajul măreț al unui conducător și puterea imaginației de a-l recrea. Începe în Xanadu, unde Kubla poruncește să se ridice un pavilion al plăcerii lângă râul sacru Alph. Grădinile împrejmuite, copacii parfumați și pădurile străvechi lasă loc unei prăpăstii sălbatice, unde o fântână aruncă în aer stânci și împinge râul spre peșteri întunecate. În mijlocul apelor năvalnice, Kubla aude glasuri strămoșești care prevestesc războiul. Reflexia pavilionului unește lumina soarelui cu peșterile de gheață. Apoi, poemul trece la un vorbitor care își amintește o femeie cântând la dulcimer. El își imaginează că și-ar putea regăsi cântecul și ar putea înălța pavilionul prin muzică, devenind o prezență pe care ascultătorii ar privi-o cu uimire și teamă.
Ce înseamnă, rând cu rând
Rândurile 1–11: Kubla poruncește să se ridice un pavilion al plăcerii, măreț, în Xanadu, lângă un râu sacru care dispare în peșteri uriașe și într-o mare întunecată. Ziduri și turnuri împrejmuiesc un ținut fertil, grădini și păduri bătrâne. Cadrul bogat și ordonat sugerează stăpânirea omului, însă destinația misterioasă a râului dezvăluie ceva ce depășește măsura omenească.
Rândurile 12–24: Priveliștea se mută spre o prăpastie adâncă, descrisă ca sfântă și sălbatică deopotrivă. Comparația cu o femeie care își plânge iubitul demon îi dă locului o forță emoțională neliniștitoare. Pământul pare să respire în timp ce o fântână izbucnește în sus, aruncând stânci și dând naștere râului sacru. Aceste imagini pline de energie tulbură liniștea de mai devreme a grădinilor.
Rândurile 25–36: Râul șerpuiește prin peisaj, apoi se prăvălește în caverne și într-un ocean lipsit de viață. Învolburarea sa îl însoțește pe Kubla, avertizat de glasurile strămoșilor asupra războiului. Apoi, imaginea cupolei se arată printre susurul fântânii și ecourile peșterilor. Unind o clădire însorită cu caverne înghețate, poemul înfățișează frumusețea ca pe o îmbinare surprinzătoare a contrariilor.
Rândurile 37–54: Vorbitorul își amintește viziunea unei femei abisiniene care cânta și cânta la dulcimer. Crede că, dacă și-ar putea regăsi muzica, ar putea recrea pavilionul în văzduh, ca să-l vadă ceilalți. Publicul pe care și-l imaginează ar răspunde cu ritualuri de apărare și teamă sacră, considerându-i puterea inspirată deopotrivă minunată și primejdioasă.
Gratuit timp de 3 luni
200.000+ de opere clasice. Orice format, gratuit la început.
eBookuri și rezumate de 15 minute, iar orice carte poate fi tipărită la preț de cost, inclusiv cu caractere mari.
Trei întrebări la care să te gândești
- Cum înfățișează diferit grădinile și prăpastia peisajul din jurul pavilionului lui Kubla?
- Cum influențează prevestirea războiului imaginile plăcerii și frumuseții din poem?
- Cum îți schimbă înțelegerea puterii creatoare la care speră vorbitorul felul în care reacționează publicul imaginat?
Gratuit timp de 3 luni
200.000+ de opere clasice. Orice format, gratuit la început.
eBookuri și rezumate de 15 minute, iar orice carte poate fi tipărită la preț de cost, inclusiv cu caractere mari.


Citește acum rezumatul de 15 minute și comandă cartea tipărită, inclusiv în ediție cu litere mari, la prețul de cost.
Încearcă 3 luni gratuit




















