Sari la conținut
Library
of Alexandria
Autentifică-teAutentifică-teÎncearcă gratuit timp de 3 luniÎncepe gratuit

Kubla Khan

by Samuel Taylor Coleridge · 1816 · Lectură de 1 min · 54 rânduri

Pe scurt

„Kubla Khan” de Samuel Taylor Coleridge este un poem despre peisajul măreț al unui conducător și puterea imaginației de a-l recrea. Începe în Xanadu, unde Kubla poruncește să se ridice un pavilion al plăcerii lângă râul sacru Alph. Grădinile împrejmuite, copacii parfumați și pădurile străvechi lasă loc unei prăpăstii sălbatice, unde o fântână aruncă în aer stânci și împinge râul spre peșteri întunecate. În mijlocul apelor năvalnice, Kubla aude glasuri strămoșești care prevestesc războiul. Reflexia pavilionului unește lumina soarelui cu peșterile de gheață. Apoi, poemul trece la un vorbitor care își amintește o femeie cântând la dulcimer. El își imaginează că și-ar putea regăsi cântecul și ar putea înălța pavilionul prin muzică, devenind o prezență pe care ascultătorii ar privi-o cu uimire și teamă.

În Xanadu porunci Kubla HanSă se-nalțe un măreț palat al desfătărilor:Acolo unde curgea Alf, râul sfânt,Prin peșteri nemăsurate de om,Până la o mare lipsită de soare.Astfel, zece mile de pământ mănosErau împrejmuite de ziduri și turnuri;
Și-aici erau grădini luminoase, cu pâraie șerpuind,Unde-nfloreau mulți arbori purtători de tămâie;Și-aici erau păduri străvechi cât dealurile,Și luminișuri însorite, înverzite.
Dar, ah, acea prăpastie adâncă, romantică, ce cobora piezișPe coasta verde, printre cedri, de-a curmezișul!Un loc sălbatic! sfânt și fermecat,Cum niciodată sub o lună-n descreștere n-a fost bântuitDe-o femeie ce-și jelea iubitul demon!Și din această prăpastie, clocotind într-o necurmată frământare,De parcă pământul ar fi răsuflat în gâfâieli dese și iuți,Un izvor năprasnic țâșnea-ntruna:Iar din izbucnirea-i iute, când întreruptă, când nestăvilită,Bucăți uriașe săltau ca grindina ce ricoșează,Ori ca boabele de grâu sub biciul treierătorului:Și printre stâncile ce dănțuiau, necontenit și dintr-odată,Arunca în văzduh râul sfânt.
Cinci mile, șerpuind într-o curgere labirintică,Râul sfânt străbătea păduri și văi,Apoi ajungea la peșterile nemăsurate de om,Și se afunda-n tumult, într-un ocean fără viață:Și-n toiul acestui tumult, Kubla auzi de departeGlasuri strămoșești prorocind războiul!
Umbra palatului desfătărilorPlutea în mijlocul valurilor;Acolo se-auzea un cântec împletit,Al izvorului și-al peșterilor.Era o minune de-o rară măiestrie,Un palat însorit al desfătărilor, cu peșteri de gheață!
O tânără cu țiterăAm văzut odată într-o viziune:Era o fecioară abisinianăȘi cânta la țiteră,
Despre muntele Abora,De-aș putea-n mine să reînviiSimfonia și cântecul ei,M-ar cuprinde o desfătare atât de-adâncă,Încât, cu muzică puternică și îndelungă,Aș clădi palatul acela în văzduh,Palatul cel însorit! Peșterile acelea de gheață!Și toți cei ce-ar auzi le-ar vedea acolo,Și toți ar striga: „Păziți-vă! Păziți-vă!”Ochii lui scânteietori, părul lui plutitor!Împletiți de trei ori un cerc în jurul lui,Și-nchideți ochii, cu sfântă teamă:Căci el s-a hrănit cu rouă de miere,Și-a băut laptele Paradisului.

Ce înseamnă, rând cu rând

Rândurile 1–11: Kubla poruncește să se ridice un pavilion al plăcerii, măreț, în Xanadu, lângă un râu sacru care dispare în peșteri uriașe și într-o mare întunecată. Ziduri și turnuri împrejmuiesc un ținut fertil, grădini și păduri bătrâne. Cadrul bogat și ordonat sugerează stăpânirea omului, însă destinația misterioasă a râului dezvăluie ceva ce depășește măsura omenească.

Rândurile 12–24: Priveliștea se mută spre o prăpastie adâncă, descrisă ca sfântă și sălbatică deopotrivă. Comparația cu o femeie care își plânge iubitul demon îi dă locului o forță emoțională neliniștitoare. Pământul pare să respire în timp ce o fântână izbucnește în sus, aruncând stânci și dând naștere râului sacru. Aceste imagini pline de energie tulbură liniștea de mai devreme a grădinilor.

Rândurile 25–36: Râul șerpuiește prin peisaj, apoi se prăvălește în caverne și într-un ocean lipsit de viață. Învolburarea sa îl însoțește pe Kubla, avertizat de glasurile strămoșilor asupra războiului. Apoi, imaginea cupolei se arată printre susurul fântânii și ecourile peșterilor. Unind o clădire însorită cu caverne înghețate, poemul înfățișează frumusețea ca pe o îmbinare surprinzătoare a contrariilor.

Rândurile 37–54: Vorbitorul își amintește viziunea unei femei abisiniene care cânta și cânta la dulcimer. Crede că, dacă și-ar putea regăsi muzica, ar putea recrea pavilionul în văzduh, ca să-l vadă ceilalți. Publicul pe care și-l imaginează ar răspunde cu ritualuri de apărare și teamă sacră, considerându-i puterea inspirată deopotrivă minunată și primejdioasă.

Gratuit timp de 3 luni

200.000+ de opere clasice. Orice format, gratuit la început.

eBookuri și rezumate de 15 minute, iar orice carte poate fi tipărită la preț de cost, inclusiv cu caractere mari.

Începe gratuitSe reînnoiește anual · Renunți oricând

Trei întrebări la care să te gândești

  1. Cum înfățișează diferit grădinile și prăpastia peisajul din jurul pavilionului lui Kubla?
  2. Cum influențează prevestirea războiului imaginile plăcerii și frumuseții din poem?
  3. Cum îți schimbă înțelegerea puterii creatoare la care speră vorbitorul felul în care reacționează publicul imaginat?

Gratuit timp de 3 luni

200.000+ de opere clasice. Orice format, gratuit la început.

eBookuri și rezumate de 15 minute, iar orice carte poate fi tipărită la preț de cost, inclusiv cu caractere mari.

Începe gratuitSe reînnoiește anual · Renunți oricând
Următoarea poezieO, Căpitane! Căpitanul meu!Whitman · Lectură de 1 min
Mai multe de Samuel Taylor Coleridge: Balade lirice

Citește acum rezumatul de 15 minute și comandă cartea tipărită, inclusiv în ediție cu litere mari, la prețul de cost.

Încearcă 3 luni gratuit
O poezie pe zi, în căsuța ta de e-mail În fiecare dimineață, câte o poezie clasică. Te poți dezabona oricând.